Iubiri la kilogram 25
Toamna a însemnat pentru Andreea o aruncare cu toate forțele în proiectul ei de la serviciu. Nu doar că se simțea din nou mândră de munca ei și de faptul că putea să miște într-un fel lucrurile, dar avea nevoie din nou de o perioadă în care să își clarifice sentimentele.
Și-a luat o pauză și de la sex, devenind ascetă, renunțând la întâlnirile cu fetele, dar nu și la bucuria pe care i-o aducea iubirea față de ea însăși, rapidă și oarecum rușinoasă, strecurată între venitul de la birou, mâncarea unor semipreparate și cele câteva frânturi de serial pe care le mai urmărea.
A încercat pe jumătate să vadă dacă poate fi atrasă de un alt bărbat și candidatul ideal, un tip mai mult timid, dar încărcat de vorbe frumoase care puteau fi rezultatul doar a sute de cărți devorate, s-a ivit odată cu ocuparea unei poziții libere de la marketing. A fumat destul de des cu el, căci o distrau glumele sale, iar privirea lui care îi mângâia șoldurile în taină, căci nu i-o susținea pe a ei când îl înfrunta, i-a părut de o timiditate aproape feciorelnică. Era un bărbat diferit de toți ceilalți, de la care nu știa ce vrea în afară de niște sex, părând genul care execută sârguincios tot ce îi ceri. Da, o distra rolul de profesoară în care se vedea, cu o rochiță scurtă, dar nu extrem de provocatoare, ca să nu îi afecteze lui încrederea. Poate în loc de tipi hotărâți și autoritari avea de-a face cu unul care să o satisfacă și să stea tăcut până ce ea îi va da vreun ordin. Într-o seară în timp ce ieșea din firmă gândindu-se deja dacă bărbatul o fi destul de potent încât să îl simtă, l-a văzut îmbrățișat cu o blondă, nici prea frumoasă, dar nici urâtă, cu sânii puși bine în valoare de un pulovăraș mulat și cu o fustă cam lălâie, dar probabil suficient de sexy pentru unul ca el. Va încerca altă dată rolul de profesoară, nu avea de gând să își bată capul cu el, probabil era genul căruia poți să îi desenezi pe stradă drumul către camera de la hotel, în care să-i presari apoi bombonele către vaginul tău și tot nu ar înțelege nimic.
Se gândea la Bogdan, simțea că nu trebuia să plece astă vară, dar tot o încerca teama că o relație cu el ar fi una care ar lipsi-o de tot ce e al ei și ar face-o cumva sclava dorințelor lui. Nu era pregătită să locuiască cu el și bănuia că asta ar fi vrut el să-i propună. L-ar fi sunat și știa că trebuia să o facă, dar lăsat să treacă zi după zi fără să se întâmple asta, reprogramând-și mereu în gând ora potrivită.
Andreea se întorcea încet la viața ei de înainte de a îl cunoaște pe Bogdan, simțea asta în weekendurile lungi în care fișierele Excel și prezentările în Power Point nu mai puteau înlocui brațele unui bărbat, iar filmele porno la care începuse să se uite o făceau doar să se simtă și mai singură.
Vestea cea mare a venit sub forma unui email care i-a invadat Inboxul pe nepregătite, un musafir drag ajuns la o oră nepotrivită. Londra aprecia efortul ei și a decis să transfere către departamentul de la București o serie de sarcini pe toată regiunea. Știa bineînțeles că șefii de acolo, rigizi ca niște băieței răzgâiați, nu prea aveau timp de sentimentalisme și au luat în calcul și costurile mai mici din România, dar nu o interesa treaba asta. Trebuia să plece la Frankfurt timp de o lună, pentru stabilirea unor detalii.
În seara aceea s-a hotărât că e momentul să îl caute pe Bogdan. Nu îl voia atunci, dar nici nu putea să îl piardă, primele zile fericite de la mare, discuțiile lor la paharul de vin și sexul în care el devenise, neașteptat pentru un bărbat, un fel de mașinărie de produs orgasme, începuseră deja să o bântuie și asta nu doar seara sau în weekend, dar și în timpul zilei când se surprindea singură uitându-se în gol la calculator și ușor excitată în timp ce îmbrățișarea lui îi fura gândurile, iar amintirea dragostei îi bântuia abdomenul mai ceva decât unei fete în așteptarea primei întâlniri sexuale.
Pentru Bogdan toamna însemna deja un an de la întâlnirea lor în care au stabilit să se cunoască mai bine. Ocolea străduțele vechi și întortocheate ale Bucureștiului, fără să vrea casele de acolo, frunzele uscate aruncate de vânt către cer și coborâte apoi din nou pe asfalt îi amintea de asta. Și-a reluat participările la întâlnirile pe vânzări și conferințele de la hoteluri, renunțând la obiceiul lui de a prezenta apoi și camerele de acolo vreunei candidate doritoare.
Se gândea la ea, admitea asta și nu încerca să ignore, dar știa că nu are rost să o caute el, nu avea nicio justificare pentru un astfel de gest. Amintirea asta îl bântuia și-l transforma într-un bărbat lipsit de vigoarea lui proverbială, scăpase până și de Irina, nu mai avea chef de ea. Pizda ei nu îi mai trezea niciun fel de dorință, nu de alta dar era însoțită de o voce cam stridentă pe care nu mai avea chef să o asculte.
Serile și le însoțea din plin de vin, în timp ce își pierdea privirile în sutele de forme voluptoase pe care fetele și le etalau nonșalant la video chat. Uneori își potolea instinctele apelând la întâmplare numerele celor care se lăudau pe siteuri cu performanțele lor în masaj. Vreo două au fost atât de respingătoare încât nici nu a avut chef sa intre în ele, iar la altele a terminat după câteva mișcări, plecând grăbit după ce le lăsa banii lângă trupurile lor pline de spermă.
Abia venise acasă în seara în care l-a sunat Andreea.
– Bună, Bogdan!
– Bună, Andeea. A sunt vocea lui, calmă și egală de parcă ar fi răspuns unui sondaj telefonic.
– Aș vrea te rog să ne vedem azi.
– Nu pot. Răspunsul a fost rostit apăsat și aproape dur de orgoliul lui și de săptămânile în care credea că o poate uita. În sinea lui se bucura.
– Eu plec la Frankfurt, ne vedem când mă întorc dacă poți.
– Încerc. Când vii? Ar fi vrut să revină și să se vadă azi, dar îi era teamă de ridicol. Până la urmă trebuia să simtă și ea ce a trăit el odată cu plecarea ei și poate chiar mai mult.
– Peste o lună.
– Bine Andreea, vorbim atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu