Iubiri la kilogram 26
Frankfurt i-a deschis Andreei o lume total nouă. A pășit puțin emoționată în sala de întâlniri, unde îi vedea pentru prima dată pe cei de pe aceeași poziție cu ea din grup, remarcând-o de la început pe Irena, o cehoaică blondă, cam de vârstă cu ea. Femeia își aruncă șăgalnic pletele peste umăr zâmbind bărbaților care o înconjuraseră și îi sorbeau cu priviri ușor tâmpe și hipnotizate orice cuvânt. Aveau și de ce, și-a recunoscut Andreea, figura ei de puștoaică nevinovată și sânii rotunzi, cuprinși cu greu de naturii cămășii, fiind probabil argumente mai grele decât orice discuție pe cifre, strategii și alte chestii aride.
S-a mirat de întâmpinarea călduroasă, mai ales de la colegii din est și s-a simțit flatată de zâmbetul și privirea directă a tipului înalt din Polonia, Iwo și a lui Lorenzo, un italian brunet, ușor bărbos, al cărui costum îi stătea de minune pe spatele musculos. Cole, coordonatorul lor de la Londra își bea ușor flegmatic cafeaua, așteptând ca cele câteva cuvinte pe care le rostea din când în când să primească aprobarea celor câteva femei din jurul lui. I s-a părut un bărbat cam anost, bine făcut, dar cu un ten roșcovan și o față pistruiată potrivite mai degrabă unui adolescent care visează încă să scape de virginitate.
Scurtele discuții de la început au fost înlocuite de prezentări în Power Point, în care filialele din toate țările au băgat zeci de pagini de realizări, deși fiecare era conștient că a trecut acolo nu doar ceea ce face, ci mai ales ce nu prea face.
După pauza de la prânz au trecut direct la subiect, o analiză pe costuri și profit și oportunitățile care apăreau pentru unele țări din mutarea sediului central la Frankfurt. Cole i-a informat, neașteptând vreun drept la replică, că Andreea va coordona toate activitățile de analiză din țările Est Europene și că îi va raporta direct lui și lui Otho, coordonatorul din Germania. Tot Andreea urma să își sporească considerabil echipa, cu încă 10 oameni și era rugată să pornească recrutarea imediat ce se întorcea în țară.
Săptămânile următoare vor discuta la seminarii despre noul mod de lucru și vor învăța cu toții niște modele noi de analiză și sistemele care trebuiau implementate și cerințele particulare din cadrul grupului.
Interesul Andreei pentru întâlniri scădea pe zi ce trece, căci le găsea plictisitoare și oarecum repetitive, dar în același timp creștea interesul celorlalți pentru ea, luând mesele și pauzele de cafea însoțită de un cor de admirație și aprobare din partea unor babe bulgăroaice, dar și a unor băieți destul de arătoși cu sânge slav și vorbe pricepute și antrenate la mângăierea orgoliilor.
– Bogdan, e timpul să iei o pauză. Anca vorbea calm, aproape liniștitor. A făcut chestia asta de zeci de ori. Nu înțelegea de ce totuși șefii nu au discutat chiar ei cu Bogdan, care era atât de vechi în firmă.
– Gata, vreți să scăpați de mine? Aveți vreun argument?
Anca i-a întins o listă cu contractele pierdute de el în favoarea concurenței. Pe unul și-l amintea foarte bine bărbatul, târfa aia brunetă fusese mai mult decât clară în cerințele ei, dar el s-a ridicat și a plecat, lăsând-o singură în birou.
La fel de bine știa Bogdan că Dan îi luase de vreo două luni o parte din întâlniri. Se aștepta la asta și recunoscuse la el încă de la început dorința de a mușca din concurență, gudurându-se în același timp pe lângă Daniela, șefa lor, care se pare că păstrase cam aceleași criterii de angajare – tip drăguți, capabili să vorbească ore întregi despre orice și mai ales dornici să nu se întoarcă în orășelele de unde veniseră în București. Știa că nu mai avea ce să îi spună Danielei în favoarea sa, că partidele de sex de la început erau doar un preludiu al cifrelor cu care trebuia să demonstreze ulterior. La urma urmelor nici nu ar fi vrut să o mai fută pe baba aia.
– Avem pentru tine un post minunat, care îți va permite să te relaxezi și să te întorci mai puternic la locul tău. Vei pregăti contractele pentru vânzări și le vei propune tu clauzele în funcție de ce îți spun ei că au discutat. Salariul rămâne același, bonusurile le mai discutăm.
– Ați stabilit vreun termen pe care voi sta pe poziția asta?
– Nu.
Și-a petrecut restul zilei obișnuindu-se cu noul său birou, de fapt doi pereți de sticlă și un colț într-un open space plin de femei mai tinere care băgau de zor datele de pe contracte într-un sistem, iar în pauze plecau să își șușotească poveștile anoste.
Bogdan nu mai dorea de mult să lucreze în vânzări, era sătul de toată munca asta care nu îi mai aducea de mult vreo satisfacție. A redescoperit, după mult timp, site-urile de recrutare, care nu avea altceva decât joburi de începători. S-a uitat și la CV-ul său, care stătea neatins de cinci ani. Nimic nou nu putea să treacă, sau nimic din ce l-ar fi interesat să facă.
A văzut doar nevoia de a face altceva, ceva ce îi făcea plăcere, fără să depindă de toanele vreunui șef. Avea nevoie să se gândească. Și-a scris în vorbe seci demisia și a trimis-o pe email la Daniela cu Anca în CC.
Au încercat, mai mult de formă, să îl facă să se răzgândească, dar în cinci zile a putut deja să plece, luând cu el vreo două cărți și lăsând în urmă zece ani care nu mai reprezentau mare lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu